Rochiţe pentru fetiţe. Da, asta caut! Sunt înnebunită în special după rochiţele de fete pentru că ce poate fi mai frumos pe lume decât un copil gingaş îmbrăcat într-un mod deosebit? Ei, şi fetiţele au ceva aparte, de mici, pe lângă inocenţa copilăriei ele transmit uneori mai timid alteori mai îndrăzneţ feminitatea în formare.
Urmăresc frecvent colecţiile de rochii pentru fetiţe şi mai ales pe cele de primăvară/vară. Fiecare anotimp aduce ceva nou în viaţa familiei iar magia sporeşte odată cu o nouă vestimentaţie. Abia aştept să vină vara pentru a-mi îmbrăca fetiţa în rochii simple şi comode în care să se poată mişca în voie. Voi alege nuanţe vesele, copilăreşti ce pot fi asociate în mod plăcut cu joaca şi cu veselia. O fată îmbrăcată frumos şi cu gust încă de mică va da atenţie din ce în ce mai mare hainelor purtate când va fi mare. Aşadar daţi o mare atenţie calităţii rochiţelor, materialelor confortabile şi cât mai naturale, dar alegeţi în acelaşi timp eleganţa şi linia lejeră specifică vârstei şi duceţi copilăria la superlativ!
Sincer, vara asta voi alege contraste. Nu mai aştept, doresc pentru fata mea rochiţe gingaşe cu modele şi culori vii, sau materiale fine şi fluide. Ea se va simţi confortabil iar noi ne vom minuna de potrivirea perfectă. Desigur, să nu credeţi că rochiile de fete se impun. Nu, le vom alege împreună pentru că ea le va purta şi trebuie să se simtă bine. Noi părinţii venim doar cu ştiinţa şi cu moda fashion pentru Little Kids însă tot fetiţa decide în final modelul de rochiţă.
Mi-au atras atenţia câteva rochii pentru fete dintre care vom alege imediat ce va veni căldura. Am pus ochii pe rochiţa galbenă ce are corsetul elastic înfăşurat şi fusta cu lambriuri (Seafolly Kids Fairytale Tube Dress). Tivul ciufulit şi pamblica de satin chiar dau strălucire rochiei. Sau să aleg una la fel de comodă dar cu model floral, cu buzunare şi cu tivul drept (Roxy Kids Smooch Dress)?
Doar ce mă uitai la aceste rochiţe şi deja mă gândesc la vară, litoral, palmieri. Chiar ar merge o rochiţă cu dungi elegante în stil marinăresc, cu bretele elegante triple şi fermoar la spate (Biscotti Ship Shape Strappy Dress). Sau uite, o rochiţă Disney cu o croială drăguţă şi interesantă (Desigual Kids Sevilla).
Sau să aleg rochiţa cu imprimeu ce mă încântă cu mânecuţele, cordonul şi banda de jos (Dolce & Gabbana Printed Voile Cotton Dress)? Foarte frumoasă este şi cea soft, cu tivul asimetric legat în părţile laterale (LunaLuna Copenhagen Regatta Dress).
Aşa cum mă aşteptam, apare aceeaşi problemă ca şi până acum: Le vreau pe toate! Cred că-mi voi aduce fetiţa ca să-şi aleagă ea rochiţa, iar dacă o să-i placă două sau mai multe, voi face tot posibilul ca să i le iau. Măcar una-două rochiţe pe lună :)