Farmacia veterinară, Farmacii veterinare online, Produse pentru deparazitarea animalelor

Farmacia veterinară / Farmacia veterinară online

Iubitorii de animale ştiu din proprie experienţă că pe lângă joacă şi compania plăcută, animalele au nevoie şi ele, ca şi omul, de anumite îngrijiri şi tratamente speciale.

Problemele pot apărea atât în cazul animalelor de casă cât şi în cazul animalelor de curte, respectiv atât în cazul animalelor de companie cât şi în cazul animalelor de tracţiune sau de consum.

Locul cel mai bun unde veţi găsi medicamente de uz veterinar este o farmacie veterinară. Într-o farmacie veterinară online, veţi găsi chiar mai multe produse, însă anumite medicamente eliberate pe bază de rețetă nu se pot comercializa online.

De curând am fost rugat de un fermier să achiziţionez produse pentru deparazitare şi aşa am ajuns pe site-uri şi în magazine cu produse veterinare unde totul a decurs fără probleme. Ce am mai descoperit cu această ocazie vă spun chiar acum!

Aşa cum mă aşteptam, diversitatea produselor acoperă majoritatea necesităţilor. În farmaciile veterinare am găsit toată gama produselor interne şi externe antiparazitare, dar şi medicamente antiinfecţioase, antiinflamatoare, otice, oftalmice şi topice.

Ca în orice farmacie, sfera produselor nu se opreşte aici, ci este extinsă către hrană şi accesorii, furaje şi aditivi furajeri, vitamine şi minerale etc.

Nu lipsesc produsele cosmetice pentru animale precum şampoanele igienizante, antiseptice, sau cele ce conferă blănii luciu, culoare şi un miros plăcut.

În farmaciile veterinare veţi găsi soluţii pentru toate necuvântătoarele prietene, din casă şi fermă, precum câini şi pisici, păsări (găini, curci, fazani, gâşte, raţe), porci, cai, rumegătoare (boi, vaci, oi, capre) etc. Tot aici îşi vor găsi leacul şi duşmanii nedoriţi precum rozătoare, gândaci, diverse insecte.

Nu trebuie să utilizaţi decât produsele originale şi în cantităţile recomandate. Chiar şi în cazul animalelor, medicamentele trebuie să îndeplinească cerinţele de siguranţă pentru că nu este loc de echivalenţe din auzite.

Acestea trebuie să aibă eficienţă ridicată pentru că nimeni nu doreşte rezultate parţiale nici în salvarea animalelor, nici în combaterea dăunătorilor. Spectrul larg, cumulul scăzut şi efectele pe termen cât mai lung sunt alte calităţi oferite doar de produsele veterinare specializate.

Exemple de farmacii veterinare online

Exemple de farmacii online (magazine online) cărora li se permite să vândă la distanţă produse medicinale veterinare, conform A.N.S.V.S.A. (Autoritatea Națională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor): www.romvac.ro, www.mobilepet.ro, www.petmax.ro, www.petmart.ro, www.farmacia-veterinara.ro etc.

Farmacia veterinară, Farmacii veterinare online, Produse pentru deparazitarea animalelor

Produse pentru deparazitarea animalelor

Acum, că tot v-am spus de medicamentele căutate, poate vă interesează şi ce am mai aflat în legătură cu deparazitarea unor animale şi păsări.

Un antiparazitar foarte bun pentru câini şi pisici este Parakill.

Pentru deparazitarea rumegătoarelor (bovine, ovine, caprine) utilizaţi Rombendazol.

Pentru deparazitarea porcilor este recomandat Romoxibendazol.

Deparazitarea cailor se face cu bune rezultate dacă le administraţi Ecvirom I.

Un antimicrobian cu spectru larg eficient pentru păsări (găini, curci, porumbei) este Avianprotect Ten.

Trebuie să reţineţi însă că doar deparazitarea atât a animalelor cât şi a adăposturilor poate preveni şi combate eficient infestarea animalelor. Aşadar, pentru deparazitarea adăposturilor, se pot folosi soluţii insecticide precum Romparasect 5%.

Substanţele din acest domeniu sunt foarte inflamabile, iritante pentru ochi, nocive la inhalare şi înghiţire, aşadar purtaţi mănuşi şi echipament de protecţie şi daţi cea mai mare atenţie în momentul utilizării lor.



Farmacia veterinară, Farmacii veterinare online, Produse pentru deparazitarea animalelor publicat: 2022-06-25T07:54:04+02:00, actualizat: 2022-06-25T08:22:24+02:00 by Magazine Online Virtuale